Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Piţigoiul şi scatiul

Omul strigă, cînd îi pare c-oarecine-l asupreşte,
Şi pe tot ce-l încongioară îndîrjit el mi-ţi robeşte.
Una zice şi-alta face
Şi nu stă de loc în pace.
Cînd el boul mi-ţi înjugă şi pe cal in chingi mi-ţi strînge,
Păsări la-nchisoare ţine, pentru ce mi se mai plînge?
Asuprirea-i este şcoala din a lui copilărie.
Nici văzduh, nici foc, nici apă, împotriv-ai sta nu poate;
El răpune vieţi multe, şi e plin de răutate.
Şi cînd s-află cîte vrunui binele s-aducă-n lume,
Prigonit d-ai săi el piere, deşi lasă frumos nume.
Păsărarul puse-odată,
Într-o strîmtă prinzătoare
P-un scatiu uşor de minte, cursă pentru zburătoare.
El făcu din păsărică cugetului său unealtă,
Şi cu glasuri prefăcute dup-un copaci stînd ascuns,
Zîdărea bietul scatiu să mi-i dea cîte-un răspuns.
Cintezi, pietruşei, sticleţi
Şi florinţi de cei semeţi
S-amăgise
Ş-o păţise.
Piţigoiul cu iubire al său cîntec îşi cînta:
„Cinci
Opinci
Într-un picior
Şi tot stă călcîiul gol”.
Cugetînd cu hărnicie d-ale hranei a-şi căta;
Cînd pe ăst Scatiu aude duios cum mai ciripeşte.
De folos voind să-i fie la el iute şi porneşte,
Ş-acolo mi se punea
Lingă dinsul p-o smicea,
Ascultînd a lui chemare. „Ce tot stai de-mi vorbeşti tu?
Ieşi, îi zise, şi te du
Să munceşti
S-agoniseşti
Viata liber s-o petreci; şi-n dulcea primăvară
Printre pomii înverziţi, de cu ziua pînă seară,
Într-o dragoste unire,
Să întindem preste fire.
Veselia şi amorul, urmînd dup-a noastră soartc
Tîrîş,
Grăpiş,
Pîn’ la moarte.”
„Nu pot, răspunse Scatiul, încuiat sunt cu zăvor.”
Piţigoiul meu se duse
Mai aproape ca să cerce de a-i da vrun ajutor ;
Dar se-ntîmpla de se puse
P-un beţişor, ce ţinea prinzătoarea bine-ntinsă.
Uscioara se-nchide iute. Pasărea rămîne prinsă…
În deşert cearcă, se bate, ca să iasă d-închisoare.
Mîngîierea o goneşte. Şi cu ochii ţintă-n soare,
Capul îşi vîrî în grile, puse unghiile-n gît,
Şi mai bine voi moartea decît un trai amărît.

"Pilde şi ghicitori".

TE-AR MAI PUTEA INTERESA