Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Ştiri / Societate

    Rozmarinul şi lavanda interzise la Nisa

    Rozmarinul, lavanda dentată şi mirtul sunt printre cele zece specii florale care vor dispărea din peisajul Rivierei Franceze.



    Plantaţie de lavandă.


    Grădinarii din Alpii-Maritimi nu vor mai avea dreptul să le vândă, iar stocurile vor fi distruse.

    Persoanele care au în grădină aceste specii de plante le vor păstra, cu excepţia proprietarilor care au ghinionul de a trăi într-o rază de 100 de metri în jurul locului unde a fost detectată Xylella Fastidiausa, în cartierul Saint-Isidore din Nisa, Franţa, la începutul acestei luni.

    Aceasta este aceeaşi tulpină de bacterie care a fost detectată la începutul verii în Corsica. Nu atacă copaci, dar parazitează plante ornamentale care formează fondul comercial al pepinierelor, 200 de specii fiind potenţial afectate. O lovitură grea pentru această ocupaţie.

    Dacă sunt detectate alte cazuri de Xylella, numărul speciilor interzise ar putea creşte şi ar putea conduce la falimentul celor care tranzacţionează aceste plante.

    21 OCTOMBRIE 2015



    TE-AR MAI PUTEA INTERESA

    Aproximativ 80% dintre persoanele care locuiesc în zonele urbane sunt expuse la niveluri de poluare a aerului care nu respectă limitele stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
    O nouă insulă s-a format în Pacificul de Sud, după erupţia unui vulcan subacvatic la 45 kilometri nord-vest de Nuku'alofa, capitala statului Tonga.
    Inginerii care lucrau la un cablu de alimentare cu electricitate au găsit epava unui submarin german din Primul Război Mondial în largul coastelor Scoţiei. Este probabil vorba de UB-85, despre care se spune că a fost atacat de un monstru marin imens, înainte ca echipajul să fie capturat de englezi.
    Vulcanul Rokatenda, din insula Palue, Indonezia, care a a început să erupă în prima parte a lui august 2013, a trimis pană acum în aer nori de cenuşă fierbinte, a distrus case şi a ucis cel puţin cinci persoane. Sute de evacuaţi de pe insulă suferă de infecţii acute ale tractului respirator din cauza cenuşei inhalate.
    Mai mult de 50 milioane euro în monede de aur şi bijuterii s-ar putea găsi într-o epavă veche, scufundată acum sute de ani, descoperită recent în largul coastelor Finlandei.
    Tokyo Electric Power (Tepco), operatorul centralei nucleare deteriorate Fukushima, a prezentat pentru prima oară, imagini din interiorul incintei reactorului 1, unde există o radioactivitate fenomenală.