Ştefan Octavian Iosif

Adio

Da, mult mai bine ar fi fost
Să fi rămas în sat la noi,
De-ai fi avut şi tu vreun rost,
De-am fi avut pămînt şi boi.

Că sîntem nevoieşi de tot,
Şi ai fraţi mici, şi sînteţi mulţi...
Muncesc din greu, fac tot ce pot —
Şi tot flămînzi, şi tot desculţi!

Tu eşti mai mare, mai deştept —
Cînd oi muri, pe tine-i las,
Şi multe de la tine-aştept:
Nădejdea-n tine mi-a rămas.

Noroc măcar dac-ai avea
Să dai de vreun stăpîn milos:
Să-mi scrii mereu, cît 'ei putea,
Că doar tu ştii să scrii frumos!

Şi-acuma — ochii să-i sărut:
Mergi sănătos şi fii voinic!
Dar stai, o vorb-aş mai fi vrut,
O vorbă numai să-ţi mai zic:

Tot ochii ăştia, amîndoi,
Aşa frumoşi, aşa senini,
Să mi-i aduci tu înapoi,
Să nu-i uiţi, dragă, prin străini...