| Editura Global Info / Literatură |
Vasile Alecsandri
Mioriţa
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei.
Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrâncean.1
Iar cel ungurean
Şi cu cel vrâncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute
Şi cai învăţaţi
Şi câni mai bărbaţi!...
Dar cea mioriţă,
Cu lână plăviţă,
De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.
— Mioriţă laie,
Laie, bucălaie,
De trei zile-ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Drăguţă mioară?
— Drăguţule bace!
Dă-ţi oile-ncoace
La negru zăvoi,
Că-i iarbă de noi
Şi umbră de voi.
Stăpâne, stăpâne,
Îţi cheamă ş-un câne,
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,
Că l-apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul ungurean
Şi cu cel vrâncean!
— Oiţă bârsană,2
De eşti năzdrăvană
Şi de-a fi să mor3
În câmp de mohor,
Să spui lui vrâncean
Şi lui ungurean
Ca să mă îngroape
Aice, pe-aproape,
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
În dosul stânii,
Să-mi aud cânii.
Aste să le spui,
Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag!
Fluieraş de os,
Mult zice duios!
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vântul, când a bate,
Prin ele-a răzbate
Ş-oile s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrimi de sânge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat
C-o mândră crăiasă,
A lumii mireasă;4
Că la nunta mea
A căzut o stea;5
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa.6
Brazi şi păltinaşi
I-am avut nuntaşi,
Preoţi, munţii mari,
Păsări, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!
Iar dacă-i zări,
Dacă-i întâlni
Măicuţă bătrână,
Cu brâul de lână,
Din ochi lăcrimând,
Pe câmp alergând,
De toţi întrebând
Şi la toţi zicând
„Cine-a cunoscut
Cine mi-a văzut
Mândru ciobănel,
Tras printr-un inel?
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Mustăcioara lui,
Spicul grâului;
Perişorul lui,
Peana corbului;
Ochişorii lui,
Mura câmpului?“
Tu, mioara mea,
Să te-nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m-am însurat
C-o fată de crai,
Pe-o gură de rai,
Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C-am avut nuntaşi
Brazi şi păltinaşi,
Preoţi, munţii mari,
Păsări, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!...
Din volumul Poezii populare ale românilor Partea I: Legende-balade cântece bătrâneşti, adunate şi întocmite de Vasile Alecsandri.
Note
1. Adică: unu-i de pe valea Moldovei, unul din munţii Vrancei, şi unul din Ardeal. Din neştiinţă, poporul nostru confundă ades numele de Ardelean cu cel de Ungurean, căci el încă n'a ajuns a cunoaşte întinderea pământului locuit de Români. El nu ştie că dincolo de toate hotarele Moldovei şi a Valachiei, peste Carpaţi până la Tisa, peste Dunăre şi până în centrul Macedoniei, peste pâraele Milcovul şi Molna, şi peste raul Prutului, se află fraţi de-ai lui, cu acelaş port, aceleaşi obiceiuri, aceleaşi credinţe, aceeaşi limbă, acelaş trecut de glorie şi de suferinţi, precum şi acelaş viitor!
2. Barsa, în Ardeal.
3. Romanul are mare plecare a crede în soartă! El îşi împarte viaţa, în zile bune şi zile rele, ore ce aduc cu ele fericire sau nenorocire. Astfel întâmplările lumii îl găsesc totdeauna pregătit a primi lovirile lor, căci el se întăreşte în credinţa, mângâietoare că aşa i-a fost scris! aşa i-a fost zodia! aşa i-a fost să fie etc.
4. Moartea! Ea domneşte ca o regină asupra omenirii şi e tot odată mireasa lumei. Tot omul e logodit cu moartea din minutul ce el intră în viaţă.
Românul iubeşte imaginile poetice, de pildă: Un om bun, e bun ca sânul mamei, sau e bun de pus pe rană.
Un voinic, e Păunaş de codru.
Un tânăr cu părul alb, e nins în luna lui Maiu.
Femeea frumoasă e ruptă din soare... etc.
5. Stelele au mare înrâurire asupra închipuirii Românului. El crede că tot omul are câte-o stea în ceruri, ce este tainic legată de soarta lui. Aşa, steaua omului se întunecă, când el este ameninţat de vre'o cursă, şi cade în văzduh, când el se apropie de finitul vieţii. Pentru dânsul, un om însemnat e născut cu stea în frunte.
Sunt stele carele, după crederea poporului, se arată ca prevestiri de mari întâmplări pe pământ, precum unele stele roşii ca de sânge, ce apar înaintea răsboaelor... etc.
6. Cununa de nuntă, care se pune pe fruntea mirilor în ceremonia cununiei. Soarele si luna aici locul nunilor mari.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
