Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ion Minulescu

    Nu sunt ce par a fi…

    lui Gicu

    Nu sunt ce par a fi ―
    Nu sunt
    Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
    Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
    Sau prea curând,
    Sau poate prea târziu...
    M-am resemnat, ca orice bun creştin,
    Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...

    Sunt cel din urmă strop de vin
    Din rustica ulcică de pământ
    Pe care l-au sorbit pe rând
    Cinci generaţii de olteni ―
    Cei mai de seamă podgoreni,
    Dintre moşneni
    Şi orăşeni ―
    Strămoşii mei, care-au murit cântând:
    „Oltule... râu blestemat...
    Ce vii aşa turburat”...
    Dar Oltul i-a plătit la fel
    Cum l-au cântat şi ei pe el...
    Şi cum ― mi-e martor Dumnezeu ―
    Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...

    Pe mine, însă ―
    Ce păcat
    Că vinul vechi, de Drăgăşani,
    M-a întinerit cu trei sute de ani,
    Când fetele din Slatina
    Cu ochii mari cât strachina,
    De câte ori le-am sărutat,
    M-au blestemat
    Să-mi pierd cu minţile
    Şi datina,
    Să nu mai fiu cel care sunt
    Cu-adevărat,
    Şi ca să fiu pe placul lor,
    Să le sărut doar la... culesul viilor,
    În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
    Pe care Oltul, când le prinde ―
    Oricât ar fi de turbure ―
    Se limpezeşte
    Şi se-ntinde
    Cu ele până-n Dunăre!...

    La fel şi eu, ca orice bun creştin,
    Pe malul Oltului, cândva,
    Mă voi întinde tot aşa,
    Când cel din urmă strop de vin
    Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
    Nu din paharul de argint, al altuia ―
    Pahar străin!…

    Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
    Cel care-am fost ―
    Un nou crucificat ―
    În vecii vecilor... Amin!…


    Cuvîntul liber, III, 8 februarie 1936




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA