Editura Global Info / Literatură

Ion Creangă

Mieluşica

Poezie populară

Pogoară, pogoară pe plai
Tot nouă ciobani,
De sunt veri primari,
Şi cu unul zece.
El e streinşor,
Cu oiţe multe;
Câte pietre-n munte,
Atâtea-s cornute;
Câte pietre-n vale,
Atâtea-s mieoare ;
Câte pietricele,
Atâtea-s mieluşele.
Vai ! nouă ciobani,
De sunt veri primari,
Ei că s-au vorbit
Şi s-au sfătuit,
La apus de soare
Pe el să-l omoare,
Bănişori să-i bea,
Oiţe să-i ia,
Să le împărţească,
Să le răspândească.
Dar o mieluşică
(Ea îi ochişică)
Ea mi-şi auzea,
Şchioapă se făcea
În urmă rămânea ;
Şi unde mi-şi zbiera,
Locul tremura,
Brazii veştezea,
Iarba se pârlea.
Dar stăpânul ei
Cârlig răsucea
Şi în loc stătea,
Oiţa-ntreba :
„Oiţă lăiţă,
Mie drăguliţă !
De când te-am văzut,
Şi te-am cunoscut,
Aşa n-ai făcut;
Doar nu v-am păscut
Tot prin livezi verzi ?
Apă nu v-am dat
La izvoare răci?
Ori nu v-am culcat
P-alea vârfuri nalte,
Unde vântul bate ?”
Oiţa-mi grăia:
„Stăpâne, stăpâne,
Stăpiiorul nostru;
Ba tu ne-ai culcat
P-alea vârfuri nalte,
Unde vântul bate,
Şi tu ne-ai păscut
Tot prin livezi verzi
Şi apă ne-ai dat
La izvoare reci.
Stăpâne stăpâne,
Vai ! nouă ciobani,
De sunt veri primari,
Ei că s-au vorbit
Şi s-au sfătuit
La apus de soare
Să mi te omoare,
Bănişori să-ţi bea,
Pe noi să ne ia,
Să ne împărţască
Să ne răspândească ! ”
Stăpânul grăi :
„Oiţă lăiţă,
Mie drăguliţă!
De m-or omorî,
Voi mă-ţi îngropa
În târla oilor,
În jocul mieilor,
În dosul stânei,
Să-mi aud cânii;
Cârligelul mieu,
Voi că mi-l veţi pune
Stâlp la căpătăiu.
Iar ca mângăiere
Fluieraş de soc,
Ce-mi zice cu foc,
Voi că mi-l veţi pune
În uşa târlei;
Vânt mi-a adia,
Fluier mi-a mişca;
Fluierul mi-a zice,
Oile s-ar strânge,
Pe mine m-or plânge,
Cu lacrimi de sânge”.
............
Ah ! strein de mine,
Mult strein în lume,
Nici un ajutoriu
De la Dumnezeu
Şi stăpânul mieu.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA