Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Ştiri / Societate

    Noi descoperiri arheologice la Caral


    În timp ce egiptenii construiau piramidele de pe platoul Giza, iar britonii Stonehenge, civilizaţia Norte Chico din Peru construia Caral, considerat cel mai vechi oraş din America.



    Caral. Foto: Kyle Thayer/Wikimedia Commons.


    Arheologul peruan Ruth Shady a descoperit Caral în anul 1994, care, şi la 19 ani de la descoperire, oferă surprize arheologilor.

    Caral, situat la 200 km nord de Lima, în Supe Valley, provincia Barranca din Peru, a fost locuit între anii 2600 si 2000 î.e.n. şi cuprinde o suprafaţă de mai bine de 60 hectare.

    Un drum de legătură între prestigioasa zonă centrală şi mai modesta zonă de margine a fost descoperit recent; de asemenea, rămăşiţele unei clădiri publice mici, aflate la marginea oraşului.

    Potrivit cercetătorilor, Caral a devenit un oraş mort din cauza unui fenomen ce a lovit permanent Pământul şi locuitorii lui: schimbările climatice. În jurul anului 2000 î.e.n. perioade de inundaţii şi de secetă au afectat ţara şi au fost însoţite de intense cutremure.

    Zilele acestea s-a sărbătorit cea de a 19-a aniversare de la descoperirea oraşului, prin activităţi culturale, un eveniment artistic numit Runa Raymi şi o ceremonie în onoarea Mamei Pământului, Pachamama. Tot acuma a fost inaugurat Museo Comunitario de Supe, unde vizitatorii vor putea afla mai multe despre investigaţiile arheologice în curs.

    GH. MANOIU | 10 NOIEMBRIE 2013




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA

    O echipă de arheologi italieni, a descoperit, în timpul unei expediţii de scufundări în largul coastelor Siciliei, 39 de bare dintr-un metal misterios. Analizele efectuate sugereză că acesta ar putea fi legendarul oricalc, asociat cu mitul Atlantidei în textele antice.
    Arheologii de la universităţile din York şi Newcastle au analizat reziduurile de pe vase ceramice găsite în şase locaţii din Alpii Elveţieni şi au descoperit dovezi de fabricare a brânzei încă din epoca fierului.
    Conform unui studiu realizat de cercetători de la Durham University şi New University of Lisbon, unele basme, cum ar fi "Frumoasa şi Bestia", îşi au originile cu mii de ani în urmă, mai vechi decât mitologia clasică greacă şi romană.
    Scheletele a 200 de soldaţi napoleonieni au fost găsite în timpul unor lucrări de construcţie în oraşul german Frankfurt.
    UNESCO a anunţat că bara de 50 grame de argint, declarată că ar fi făcut parte din comoara Căpitanului Kidd, celebrul pirat din secolul al 17-lea, este falsă, fiind de fapt o bucată de balast de plumb folosită pentru a echilibra navele.
    Arheologii au făcut o remarcabilă descoperire în Bavaria, unde, în timpul unei excavaţii au dezgropat un covrig făcut acum 250 ani.