Octavian Goga

Cantorul Cimpoi

Cântăreţ de lege veche,
Cântăreţ şi om de treabă,
Biată mintea mea zadarnic
De păcatul lui se-ntreabă...

Cantorul Cimpoi, bătrânul,
Cu făptura lui vitează,
Cum cânta de mult în strană
Cântecul de Bobotează!...

De troparele-i măiestre
Se-nchina adânc poporul
Şi se lumina icoana
Lui Isus mântuitorul...

Povesteau pe-atunci nănaşii
Că-i mai sfântă cununia
Dacă glasul lui măreşte
Pe prorocul Isaiia.

Şi la orice zi de praznic
Îl poftea un colţ de ţară —
Câte cântece de lume
N-a cântat odinioară!...

Dar, vezi, vremea fără suflet
Duce cântecul şi gluma.
Azi e rău de satul nostru,
Şi-i de cantor rău acuma.

Cum l-a-mbătrânit necazul
De când i-a murit muierea,
Dumnezeu i-a luat glasul,
Domnii i-au vândut averea.

Astăzi doarme unde poate,
N-are casă, n-are şură:
I le-a dus pe toate darea
Şi-un fecior la-nvăţătură...