Ştefan Octavian Iosif

Grădina morţii

Ţi-aduci aminte de grădina morţii?
Era-n amurg, cînd ziua se îngînă
Cu noaptea, şi, ţinîndu-ne de mînă,
Lăsasem paşii noştri-n voia sorţii.

Mergeam domol, vorbind în taină, pînă
Ne-am pomenit deodată-n faţa porţii,
Şi-ntrarăm în lăcaşul unde morţii
Dorm înfrăţiţi de veşnica stăpînă.

Ameţitor plutea-n răcoarea serii
Mireasma florilor de pe morminte,
Şi pătrundea fiinţa noastră-ntreagă.

Înfioraţi de farmecul tăcerii,
Tăceam şi noi... Mai ţii tu încă minte
Întîia noastră sărutare, dragă?