| Sănătate / Ştiinţa şi sănătatea |
Respiraţia yoghină influențează dinamica lichidului cefalorahidian
Practicarea respiraţiei yoghine are efect asupra dinamicii lichidului cefalorahidian (LCR) al unei persoane - mişcarea, fluxul şi circulaţia LCR - şi asupra sănătăţii sistemului nervos central, conform unui studiu recent realizat de cercetătorii de la Oregon Health & Science University, Statele Unite.
Practicarea respiraţiei yoghine influențeză dinamica lichidului cefalorahidian a unei persoane. Foto: Chelsea Gates/Unsplash
Lichidul cefalorahidian (LCR) este un lichid clar şi transparent care umple sistemul ventricular cerebral, canalul ependimar, spaţiile subarahnoidiene cerebrale şi medulare, şi care serveşte drept pernă pentru aceste organe.
LCR distribuie nutrienţi şi hormoni şi, împreună cu lichidul interstiţial (ISF), lichidul care se găseşte în spaţiile din jurul celulelor, ajută sistemul nervos central să elimine deşeurile metabolice din mediul său.
La fel ca majoritatea fluidelor din corpul nostru, LCR se mişcă şi el.
De fapt, studiul dinamicii LCR a devenit un focus recent în domeniul neuropatologiei.
Înţelegerea modului în care LCR se mişcă şi schimbă cu ISF este de mare importanţă pentru Alzheimer şi alte boli ale sistemului nervos.
Mişcarea LCR este determinată în primul rând de schimbările de presiune, de obicei din pulsaţiile inimii şi uneori din respiraţie.
Cercetările anterioare au descoperit că oscilaţiile fluxului LCR în timpul etapei de mişcare a ochilor non-rapide a somnului sunt mai profunde şi mai lente decât oscilaţiile din timpul stării de veghe.
Această modificare a dinamicii LCR care are loc în timpul somnului poate creşte rata la care creierul se curăţă de deşeuri din cauza schimbului crescut dintre LCR şi ISF.
Cercetătorii din acest studiu au emis ipoteza că o modificare similară a oscilaţiilor fluxului LCR şi a schimbului CSF-ISF poate apărea în timpul respiraţiei yoghine profunde.
Pentru a-şi testa ipoteza, cercetătorii au folosit imagistica prin rezonanţă magnetică (RMN) pentru a măsura şi compara vitezele LCR în timpul respiraţiei yoghine şi a respiraţiei regulate.
Participanţilor la studiu li s-au oferit instrucţiuni privind practicile de respiraţie şi au fost familiarizaţi cu aparatul RMN înainte de a finaliza o scanare RMN de o oră.
În timpul sesiunii de RMN, participanţii au fost instruiţi să respire în cinci moduri diferite: respiraţie spontană, respiraţie lentă, respiraţie abdominală profundă, respiraţie diafragmatică profundă şi respiraţie toracică profundă.
Ultimele trei moduri de a respira împreună alcătuiesc o tehnică de respiraţie yoghină cunoscută sub numele de respiraţie în trei părţi.
Cercetătorii au colectat date de respiraţie cu un burduf de respiraţie şi date de puls cu un senzor de puls al degetului simultan în timpul sesiunii RMN.
Ei au descoperit că participanţii au experimentat o creştere cu 16 până la 28% a puterii şi vitezei fluxului de LCR în craniu în timpul respiraţiei yoghine, în comparaţie cu respiraţia spontană.
Dintre condiţiile de respiraţie yoghină, respiraţia abdominală profundă a dus la cea mai semnificativă creştere statistică a oscilaţiei LCR.
Mai mult, s-a dovedit că pulsaţia inimii este principalul motor al mişcărilor LCR în timpul tuturor condiţiilor de respiraţie, cu excepţia respiraţiei abdominale profunde, când a existat o contribuţie similară de putere atât din partea respiraţiei, cât şi a pulsaţiilor inimii.
Descoperirile acestui studiu sugerează că respiraţia poate fi principalul motor al dinamicii LCR, în funcţie de forma de respiraţie pe care o practică o persoană.
Cercetătorii au remarcat că următorul pas este de avedea cum practicarea respiraţiei yoghine pe termen lung ar putea afecta dinamica LCR şi, prin urmare, sănătatea sistemului nervos central.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
